O briză de arome văratice, o împletitură de soiuri excepționale – acesta este vinul Viorica de Purcari. Viorica s-a născut în urma încrucișării soiurilor Seibel şi Aleatico, două soiuri de struguri roșii, iar rezultatul ingenios a surprins prin arome îndrăznețe, fine și elegante și mai ales prin faptul că este un soi alb extrem de aromat. Strugurii Viorica sunt atent vinificaţi prin procese tradiționale, totul pentru ca licoarea să ne poarte într-o călătorie senzorială unică, printre note parfumate, floral-fructate. Viorica de Purcari nu are nevoie de food pairing pentru a se remarca, însă se potriveşte bine cu fructe de mare. Temperatura care îi permite să îşi dezvăluie întru totul aromele este cuprinsă între 8 și 10 grade Celsius.
Notele degustării:
Miros: Note fine de salcâm și trandafir deschid buchetul cu iz primăvăratic, completate fiind cu accente de caise dulci și nectarine zemoase.
Gust: Arome predominant fructate, pline de nuanţe, care se topesc în adieri de briză marină.
Culoare: Galben-auriu.
Stil: Sec